George Carlin avea o glumă despre șofat: oricine merge mai încet decât tine e idiot, iar oricine merge mai repede e nebun. Cine a prins vreodată DN1 spre Valea Prahovei vineri după-amiază știe că nu e chiar o glumă.
Într-un scurt clip al Institute of Art and Ideas, cercetătoarea în științe cognitive Lera Boroditsky pornește de la ea ca să explice ceea ce psihologii sociali numesc realism naiv: convingerea tăcută că deschidem ochii și vedem lumea așa cum este. Cumva, fiecare dintre noi a nimerit exact viteza potrivită. Ceilalți greșesc.
Ea adaugă și un test care merită păstrat. Dacă într-o zi dai peste un nesimțit, poate chiar el e nesimțitul. Dacă toți cei pe care îi întâlnești sunt nesimțiți, poate problema ești tu. La fel și cu realitatea: dacă ești sigur că vezi lucrurile așa cum sunt, iar atâția oameni le văd altfel, poate că nimeni nu are acces direct la ea.
Ce observ din scaunul moderatorului
Văd șoseaua asta în aproape fiecare sală în care lucrez. Fiecare vine cu viteza lui. Antreprenorul crede că oamenii din administrație merg cu frâna de mână trasă. Omul din minister crede că antreprenorul n-a citit niciodată o lege până la capăt. Cel din ONG îi bănuiește pe amândoi că au uitat pentru cine lucrează. Nimeni nu minte. Fiecare descrie drumul de pe locul lui.
Singurul lucru pe care un moderator n-ar trebui să-l facă e să decidă cine are viteza corectă. În clipa în care o fac, m-am urcat într-una dintre mașini.
Ce pot face e să fac vitezele vizibile, apoi să întreb de destinație. Ce ar trebui să fie adevărat pentru ca ritmul mai lent să fie cel înțelept? Cum arată lucrurile de unde stai tu? Și unde vrei, de fapt, să ajungi? Când oamenii încep să-și descrie propriul vitezometru în loc să judece cum conduc ceilalți, conversația schimbă registrul. Trece de la verdict la descriere, iar la o descriere ceilalți chiar pot răspunde.
Partea mai grea e că și eu conduc. Am propriul simț pentru momentul în care o discuție se târăște sau se grăbește, pentru cine a ieșit din subiect. Realismul naiv nu-l scutește nici pe cel care ține microfonul. Așa că testul se aplică întâi mie: dacă toată sala pare să rateze ideea, poate ideea e acolo unde eu nu mă uit.
O conversație bună nu are nevoie ca toată lumea să fie de acord asupra vitezei. Are nevoie ca fiecare să recunoască faptul că toți încercăm să ajungem undeva și, mai des decât ne place să admitem, în același loc.